| Oana, manager de succes si prieten SVR |
|
|
|
|
De mai multi ani Oana este manager si asociat in cadrul Canah Oil, fabrica de produse pe baza de canepa "a carei poveste a inceput din pasiune pentru acesta planta minune". A hotarat sa se implice in SVR, atunci cand timpul ii permite. De altfel, ar fi pacat sa nu facem cate ceva pentru a sustine acest stil de viata, odata ales. In randurile de mai jos, Oana ne povesteste despre stilul ei de viata, vegetarian, si bucuria de a face o munca legata de convingerile proprii. "Am devenit vegetariana acum aproape 9 ani, cand lucram ca si ghid pentru turisti din Germania si Olanda care vizitau Romania cu autocarul. Intr-un astfel de autocar traversam intreaga tara cu 45 de oameni plus sofer, toti straini, timp de 11 zile. Mesele de pranz si seara erau pentru turisti un highlight, se gatea traditional pentru zona in care ne aflam- Transilvania, Bucovina, Maramures - ceea ce insemna desigur mancare grea si multa carne. Ca si ghid nu poti sa nu manaci, deoarece esti singurul roman si toti ceilalti se uita la tine. Deci ceafa de porc la pranz, rasol de vita seara, pulpe de pui la pranz, mamaliga cu jumari seara, gratare si iar gratare etc. Dupa o masa festiva cu mititei mi-a fost extrem de rau si am decis sa nu mai manac carne o perioada. "Sunt vegetariana" suna acceptabil pentru turisti si a fost in prima faza arma de auto aparare.
Dupa luni si chiar ani in care cartofii, orezul si salatele grecesti erau singurele retete in meniul meu zilnic nu ma simteam prea bine, este clar ca imi lipseau substante nutritive si in special proteinele. Abia atunci am inceput sa citesc, sa ma documentez, sa aleg dieta vegetariana in cunostinta de cauza si sa gatesc acasa aproape zilnic. Din fericire parintii mei care traiesc in Sibiu au acceptat noul mod de viata usor, fiind obisnuiti cu noutati din partea mea si, probabil, crezand ca este o faza trecatoare. De Craciun insa, bunicile si sarmalele lor au devenit vegetariene dupa vreo 6 ani. Au trecut prin faza "mama, dar nu au carne, sunt cu vita" apoi cu pui, in anul urmator curcanul si intr-un final am ajuns la ciuperci si orez. Nu am incercat sa "convertesc" prietenii si familia, insa le-am aratat cu fiecare ocazie si varianta non carne si unii au luat-o in directia aceasta de la sine. Nu cred ca poti forta pe cineva sa-si respecte sanatatea la fel cum o face cu masina care primeste doar benzina de calitate, este o decizie care trebuie luata de fiecare singur, deoarece vegetarianisnul nu este deloc usor. Din experienta mea, bugetul pentru mancare creste, mai ales in perioadele reci in care nu avem fructe si legume autohtone. In plus, cerealele diverse, nucile, semintele alese in varianta integrala si ecologica nu sunt ieftine deloc. Daca bugetul nu este o problema atunci intampinam al doilea hop si anume organizarea si logistica. Gatitul proaspat, chiar si daca este de cele mai multe ori un amestec de cruditati cu seminte sau legume in tigaie, presupune alocarea unui timp zilnic, coordonat cu programul magazinelor si pietelor. Legumele proaspete nu se pot cumpara odata pe saptamana si pastra in frigider si congelator. Cred ca aceasta alimentatie mi-a adus avantaje dpdv al sanatatii fizice, puterii de munca si rezistentei la stres, insa nu pot spune cu certitudine ca este asa, deoarece nu pot sti cum ar fi fost altfel. Cred foarte mult in dotarea genetica pe care o primim de la parinti, care este cea mai importanta, in definitiv noi ne nastem, in majoritatea cazurilor, ca sisteme perfecte. Apoi, noi ce putem face este sa nu ne batem joc de ceea ce am primit si sa ne aparam sanatatea pe cat putem. Nu analizez in laborator salata sau rosiile din piata pentru a vedea daca contin nitriti, dar aleg de fiecare data varianta alimentelor certificata ecologic, mai ales daca sunt produse la noi in tara. Incurajez producatorii locali, deoarece cred ca avem mare potential in acest domeniu, si sigur, pentru ca sunt unul dintre ei. Am mare noroc ca ceea ce fac dpdv profesional este strans legat de ceea ce cred. Sunt asociat la fabrica de procesare seminte canepa de la Salonta, un proiect in care am intrat intamplator si care m-a atras in special deoarece urma sa produca alimente ideale pentru vegetarieni si imi doream foarte mult pentru mine produsele din canepa. Este o planta minune iar semintele ei sunt adevarate "bombe" de sanate. Contin proteina completa cu toti amino acizii esentiali, ulei nesaturat in proportie de 89% cu omega 3 si omega 6 in raportul ideal pentru organismul nostru si sunt foarte bogate in fibre insolubile care ajuta la digestie. Pentru ca sunt adepta unui stil de viata vegetarian si cred in avantajele lui, sustin cu bucurie SVR atunci cand am ocazia." |
Acest sos se potriveste de minune cu paste, legume la abur sau chiar ca si umplutura pentru clatite.
Conceput in urma cu peste 800 de ani de catre calugarii budisti ca o bautura dedicata meditatiei, Matcha a ramas drept cel mai exclusivist, sanatos si rar sortiment de ceai japonez.