Povestea lui Iulian:

Pana in martie, anul trecut, priveam cu mila si cu teama la cei ce nu mancau carne. Mila pentru ca, in capul meu, ei erau niste oameni fara putere, stravezii. Teama pentru ca aproape intotdeauna (poate tot in capul meu) priveau cu dispret spre noi, carnivorii.
Pentru mine era un lucru de neconceput sa treaca o zi fara o bucata de pui sau o sarbatoare fara fripturi intinse. Si n-am fost niciodata adeptul bucatariei traditionale, DAR nu refuzam niciodata un mic si o bere intr-o seara de vara. Si cel mai mult cred ca ma deranja cand vegetarienii incercau sa imi explice avantajele regimului lor si cand incepeau sa imi descrie sutele de retete sau felul in care produsele alea din soia au acelasi gust ca si carnea.
Dar in martie ceva s-a schimbat si o serie de amintiri, unele crude, altele fericite, unele vechi de peste 20 de ani, au explodat, m-au invadat si s-au conectat intre ele, dandu-mi o revelatie pe care regret ca n-am avut-o mai din timp.

• Mielul jupuit, atarnat cu capul in jos si scurs de viata pe care l-am privit in ochi pe la 5-6 anisori.
• Albatrosul Ucis al lui Tudor Gheorghe.
• Porcii injunghiati, parliti si transati pe strazile pe care mergeam la scoala inainte de serbarea de iarna si care lasau dare de sange in zapada si un miros greu in tot cartierul.
• Puiul de vrabie speriat, calcat de o masina la 3 metri in fata mea.
• Mirosul, carcasele atarnate de carlige si maruntaiele din macelaria Gostat din piata Tomis III.
• Felul in care Flash (motanul lui Vic) isi arata afectiunea, frustrarea, spaima si orgoliul.
• Catelul aflat blocat de cateva zile intr-o rapa care ne astepta sa il salvam de la moarte, ridicandu-se cu ultimele puteri ca sa il putem apuca mai usor.
• Veverita din bradul din fata blocului, care iesea seara sa mediteze, privind cerul calare pe o creanga.
• Catelul de la Slanic Moldova care aduna toata mancarea pe care o putea duce in gura pentru a o oferi unui alt catel inchis intr-o curte in varful dealului.
• Felul in care unii oameni, mai apropiati de natura, care poate au inteles ce inseamna Universul, pot comunica la nivel inconstient cu restul animalelor.

Toate amintirile astea au capatat un sens.
Noi, oamenii, suntem niste animale norocoase care chiar au de ales. Ne putem alege destinul, stilul de viata, nutritia si in general valorile, oricand suntem dispusi sa o facem. Unii dintre noi aleg sa ramana cu valorile insuflate de traditii, credinte (in toate sensurile) sau obiceiuri familiale, iar altii incep sa si le schimbe astfel incat sa duca o viata mai impacata.
Putem alege sa ucidem sau sa ocrotim.