Povestea Dianei:

Ma numesc Diana Dumitru si am 24 de ani.
Am fost de mica educata sa fiu o carnivora inraita. İn familia mea se manca si se mananca inca carne la orice masa. Chiar nici nu am auzit de termenul de "vegetarian" pana in adolescenta. Imi aduc aminte ca chiar si atunci cand auzeam despre oameni care sunt vegetarieni, auzeam in conjuncturi ironicizatoare. Aveam cumva impresia ca a fi vegetarian e o ciudatenie. Cu toate astea de mica am fost o fire extrem de miloasa si am suferit mult vazand animale chinuite sau suferind. Salvam catei bolnavi de pe strada, nu calcam pe niciun gandac, nu plezneam nici macar tantarul de pe mana mea. Daca vedeam la stiri sau pe strada animalute lovite plangeam cu durere crancena in suflet si era foarte revoltata, si imi era practic imposibil sa ma uit la documentare in care chiar animalele intre ele se vanau si ucideau. Cand un animalut patea ceva simteam o durere reala in piept si o tristete grea. Si totusi, nu am stat niciodata sa ma gandesc ce am in farfurie! Nu am gandit niciodata inainte de a cumpara, pregati, mesteca cu pofta carnea din farfurie. Eram oarecum indoctrinata, oarba, absorbita de obiceiuri. Gustul era motivul pentru care nu mancam nimic fara carne. Un gust care acum mi se pare otrava. Am avut, fiind in clasa a 2-a, o ratusca si un cocos pe care parintii mei i-au crescut in balcon. Nu m-am gandit atunci pentru ce erau ei acolo. Erau prietenii mei cu care ma jucam cand veneam de la scoala, Rodica si Costel... Insa intr-o zi am venit de la clasa si fugind spre balcon entuziasmata am constatat ca Rodica nu mai era! Am fost profund socata cand mama mi-a aratat-o pe ratusca in supa! Am plans de inima amara zile in sir si nu puteam pricepe cruzimea parintilor mei care mancau supa cu pofta. Mi se pareau monstri. Apoi am asteptat zi de zi cu groaza clipa in care si Costel a patit la fel. Am refuzat sa mananc din acele mancaruri atunci, dar nu m-am gandit niciodata ca sandvisul cu sunca dat la pachet dimineata era tot acelasi lucru. Au tot trecut anii si am inceput sa imi fac o cultura vegetariana, dar fragila. De multe ori zaboveam asupra deciziei de a nu mai manca carne. Nu ma gandeam la sanatatea mea neaparat. Ci mi-era mila de animale. Uneori cand tata se ducea la tara sa taie vreun vitel sau miel, imi luam catelul in brate si ii spuneam: Ce ai zice intr-o zi sa ni-l taie cineva pe Niki si sa te puna sa il mananci? Il afecta ce ii ziceam, dar obiceiurile erau prea adanc inradacinate. Apoi m-am mutat singura acum un an. Si inca nu scapasem de obiceiul de a manca carne desi nu mai era familia care sa manance in jurul meu.
Pana cand...intr-o seara am primit un link catre un film de pe google videos de la o prietena vegetariana. Pe prietena mea Diana o admirasem de multe ori pentru ca reusea sa fie vegetariana, pentru ca mie imi lipsea vointa. Cand m-am asezat sa vad acel film venisem de la serviciu si imi pusesem o farfurie cu carne in fata. Dupa 10 minute de vizionare, am pus farfuria deoparte si m-a cuprins o dezamagire de mine insami cumplita. Filmul a fost despre cum sunt tratate si ucise animalele in ferme si adaposturi. Nu am vazut in viata mea atata cruzime si violenta la un loc. Nu am vazut atata sange niciodata si nu am simtit o durere sufleteasca ca urmarind acel film niciodata inainte sau dupa. Filmul a durat 2 ore, timp in care eu am plans sufocandu-ma si urmarind fiecare crima cu un mare gol si o mare greutate in acelasi timp in suflet. Simteam cum viata mea de pana atunci fusese o participare la acel imens holocaust. Ma simteam o criminala fara mila. Un monstru inconstient de faptele lui atroce. Nu imi venea sa cred cine fusesem in tot acel timp! Toata carnea pe care am mancat-o vreodata mi s-a parut o povara extraordinara pe umerii mei. Nu ma puteam opri din plans si mila ma coplesise. Nu puteam crede in ce lume traim si cum unii oameni pot ucide mii de alte fiinte cu zambetul pe buze si glumind macabru. Nu imi puteam ierta ca niciodata nu m-am gandit la suferinta animalelor cand erau practic taiate si masacrate. La sfarsitul filmului am facut doua afirmatii cu glas tare care au ramas drept fundament al noii mele religii: EU NU VREAU SA FİU PARTASA LA CRİMA ASTA İMENSA! si EU POT TRAİ FARA CA ACELE ANİMALE SA MOARA!
In clipa urmatoare m-am dus in bucatarie si am aruncat toata carnea si imi parea rau cand duceam pungile la gunoi ca si cum purtam un cadavru la groapa. As fi vrut sa nu tin pungile acelea in mana si sa nu fi cumparat niciodata ce era in ele. Socul a fost atat de mare in sufletul si in mintea mea vazand acel film incat tot ce a urmat apoi a fost natural. A fost ca si cum o noua persoana s-a nascut in mine si noua persoana era prin definitie vegetariana. Din acea zi nu am avut niciodata pofta sau intentia de a mai gusta carne. Simplu si natural ca si cum nu mai cunoscusem vreodata gustul carnii. Mirosul de carne gatita imi e indiferent si am descoperit felurite modalitati de a gati legumele, in asa fel incat nu ma vad acum traind fara gustoasele si frumos coloratele mele prietene. Cel mai mult imi place broccoli, pe care il mananc zilnic.
De cand mananc vegetarian, ma simt bine fizic.
Ma simt usoara, curata, puternica, energica. Niciodata pana atunci nu ma simtisem asa inainte. Eram o persoana apatica si bolnavicioasa, adesea alergica. Acum mi se pare ca nu as putea sa ma mai imbonavesc vreodata. Vegetarianismul m-a facut sa imi imbunatatesc si starea psihica si acum ma simt mai putin pacatoasa fata de universul din jurul meu.

Oamenii alaturi de care traiesc m-au tachinat dar incep sa ma accepte. Cel mai mult au ras parintii de mine, stiindu-ma carnivora. Tata m-a alergat cu fripturile prin casa dar nu a reusit nimic. Mama imi zicea: Mananci supa de pui daca scot puiul din ea? Dar acum incep sa inteleaga...Unii oameni cand le zic ca sunt vegetariana fac glume de genul: Pai si daca vaca nu e ucisa, ci cade si se loveste la cap, tot nu o mananci? Altii plescaie cu pofta carne in fata mea ca si cum s-ar astepta sa poftesc. Dar nu au nicio influenta asupra mea. Sunt determinata si stiu ce e bine pentru lumea in care traiesc si pentru mine.
Ma straduiesc sa renunt si la laptele de vaca si la oua. La lapte mi-e greu pentru ca imi plac cerealele cu lapte. Dar inteleg chinul prin care trec vacutele...treptat o sa ma educ si pentru asta. Si curand renunt si la oua, pentru ca in mintea mea s-a infiripat deja credinta ca in ousor e un puiut neformat inca... Cand mintea mea va fi pregatita, voi renunta si la oua si lapte.
As vrea sa gasesc candva un baiat care sa gandeasca si sa traiasca ca mine, cu care sa ma marit atunci cand va fi vremea, pentru ca sincer ma sperie ideea ca voi avea un sot carnivor pentru care sa trebuiasca sa gatesc...Nu as vrea sa fac acest compromis. Si as vrea sa imi cresc copii sa aiba aceleasi gandire si viata sanatoase.

Sper ca piata din Romania se va imbogati curand cu produse variate si pentru noi, si mai ieftine, pentru a ne ajuta mai mult. Si de asemenea sper ca tot mai multi oameni vor deveni vegetarieni, intelegand importanta acestui pas.

Azi, sunt fericita sa ma declar un om mai bun!